Sony Sony a7 V, Mirrorless Full Frame 33MP, 4K 120p - body

Sony
15.499,00 Lei

Info:

Garantie: 2 ani + 1 extragarantie la inregistrarea produsului
 

Stoc epuizat
Cod Produs: S7505 Ai nevoie de ajutor? 0722236221 / 0770341460
La achizitionarea acestui produs primiti 15499 puncte de fidelitate
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Pachetul include
  • Specificatii tehnice
  • Service
  • Review-uri (0)
Cameră full frame α7 V hibridă. Model: ILCE-7M5 (lansat dec 2025)



Senzor CMOS Exmor RS cu structură parțial suprapusă

Un senzor CMOS Exmor RS cu structură parțial suprapusă îmbunătățit asigură 33,0 megapixeli și circuite de mare viteză deasupra și dedesubtul stratului de detecție. Citirea este de aproximativ 4,5x mai rapidă, asigurând o viteză a obturatorului maximă de 1/16000s, rafale fără întrerupere la 30fps cu urmărire FA/EA și înregistrare video la 4K 120p. Oferă un interval dinamic fără precedent, cu 16 trepte cu gradații line.


BIONZ XR2 cu unitate de procesare AI integrată

Motorul de procesare BIONZ XR2, care include unitatea de procesare AI de pe cea mai nouă cameră din seria α™, oferă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește calitatea imaginii și a sunetului și utilizarea generală. Include Focalizare automată cu recunoaștere în timp real bazată pe AI și Urmărire în timp real, plus reproducere fiabilă, stabilă a culorilor. Într-un upgrade față de predecesorul său, α7 V include un format RAW ușor, iar interfața de utilizare, conectarea la rețea și gestionarea fișierelor au fost rafinate.


Calitate excelentă a imaginii

Noul senzor cu 33,0 megapixeli efectivi și motorul de procesare BIONZ XR2 oferă un interval dinamic cu până la 16 trepte. Tranzițiile line de la umbre la zonele luminoase permit procesare HDR extrem de eficientă atunci când este necesar, iar reducerea eficientă a zgomotului aplicată la toate nivelurile de sensibilitate asigură o rezoluție ridicată în întregul interval ISO 100-51200 pentru fotografii și filme.


Estimare a sursei de lumină bazată pe învățare automată

Bucurați-vă de performanță îmbunătățită la balans de alb automat (AWB) grație tehnologiei de învățare automată pentru estimarea sursei de lumină. α7 V oferă un balans de alb mai precis și mai stabil în situații care pot fi dificile pentru sistemele AWB clasice, cum ar fi cele cu o combinație de tonuri ale pielii, vegetație, zone umbrite și altele.
[1] Fotografie realizată cu α7 IV   [2] Fotografie realizată cu α7 V


Acceptă RAW compus

Funcția de înregistrare imagini RAW compuse realizează mai multe imagini RAW care pot fi combinate pe un computer. Setarea îmbunătățită [Înregistrare NR] produce imagini cu zgomot redus, menținând rezoluția ridicată chiar și la niveluri de sensibilitate medii până la înalte. Funcția [Fotografiere pentru HDR] surprinde interval dinamic ridicat, cu opțiuni pentru realizarea simultană a 4, 8 sau 16 imagini la 30fps.
[1] Imagine RAW compusă [Fotografiere pentru HDR]

Procesarea RAW extinsă permite dezvoltare RAW îmbunătățită

Aplicația Imaging Edge Desktop include acum o funcție de procesare RAW extinsă, care vă permite să folosiți la maximum cantitatea mare de informații din fișierele RAW pentru o dezvoltare RAW îmbunătățită, în special în cazul subiecților în mișcare. Folosiți [NR extinsă] pentru zgomot extrem de scăzut păstrând, în același timp, rezoluția completă sau încercați [Hi-Res extinsă] pentru de 4 ori mai mulți pixeli și zgomot redus.


Format RAW ușor, mai eficient

Un format RAW ușor vă permite să obțineți calitate ridicată a imaginilor în fișiere mai mici, mai ușor de gestionat. Formatul [Comprimat (HQ)] oferă o compresie și mai mare în fișiere RAW ușoare, punând accent pe calitatea imaginii, iar formatul [Comprimat] permite fotografiere prelungită.


Stabilizare optică pe 5 axe

O unitate avansată de stabilizare optică, senzorii giroscopici și un algoritm îmbunătățit detectează și corectează cu precizie tremurul imaginii. Stabilizarea centrală până la 7,5 trepte și cea periferică de 6,5 trepte permit fotografierea din mână fără a fi nevoie să creșteți sensibilitatea. Folosiți obiective compatibile cu stabilizare încorporată pentru o reducere și mai eficientă a tremurului, inclusiv la fotografierea cu teleobiective.
[1] Vertical [2] Longitudinal [3] Transversal


FA cu recunoaștere în timp real: Estimarea posturii umane

Procesarea AI din noul motor de procesare BIONZ XR2 îmbunătățește recunoașterea cu aproximativ 30% față de α7 IV. Tehnologia de estimare a posturii umane utilizează date detaliate despre formă și poziție pentru a recunoaște în mod precis ochii persoanelor, precum și poziția corpului și a capului, chiar și în cazul subiecților dificili. De asemenea, camera poate recunoaște și mai mulți subiecți, ceea ce înseamnă că poate identifica și urmări subiectul dorit dintr-un grup.

FA cu recunoaștere în timp real: Recunoaștere mai amplă a subiectului

Focalizarea automată cu recunoaștere în timp real recunoaște [Om], [Animal], [Pasăre], [Insectă], [Mașină/Tren] și [Avion], iar modul [Auto] poate detecta automat tipul subiectului. α7 V oferă o îmbunătățire de aproximativ 30% a recunoașterii animalelor și de aproximativ 50% a recunoașterii păsărilor. Acum recunoaște și ochii unor animale mici și ierbivore, pe lângă ochii, capetele și corpurile câinilor, pisicilor și ale altor animale cu caracteristici similare.


Urmărire în timp real fiabilă

Urmărirea în timp real bazată pe AI focalizează cu acuratețe pe subiectul selectat și îl urmărește când declanșatorul este apăsat până la jumătate. Dacă subiectul nu poate fi recunoscut sau dacă funcția de focalizare automată cu recunoașterea subiectului este dezactivată, algoritmul original Sony procesează cu viteză mare datele privind culoarea, modelul și spațiul pentru o focalizare și o urmărire fiabile. Dacă este activată opțiunea [Urmărire tactilă], pur și simplu atingeți un subiect pe monitor pentru a-l selecta instantaneu pentru urmărire.


FA cu detecția fazei în plan focal cu 759 puncte, cu densitate ridicată

Cele 759 de puncte FA dintr-un sistem de focalizare automată cu detecția fazei în plan focal cu densitate ridicată acoperă aproximativ 94% din suprafața imaginii pentru focalizare precisă. Motorul BIONZ XR2 procesează în timp real cantitatea mare de date provenite de la senzorul de imagine pentru a asigura o focalizare optimă chiar și în situații dificile, cum ar fi fotografierea subiecților mici sau pe timp de noapte.

Setări flexibile pentru zona de focalizare

α7 V oferă acum dimensiunile XS, S, M, L și XL pentru zonele de focalizare. Dimensiunea XS poate facilita focalizarea atunci când obiecte din prim-plan, cum ar fi crengile, obstrucționează vederea. De asemenea, puteți crea o zonă de focalizare personalizată, la o dimensiune specificată și chiar un raport vertical personalizat, permițând optimizarea focalizării pentru o gamă largă de subiecți și scene. Pur și simplu setați forma și dimensiunea cu ajutorul monitorului tactil.

Focalizare automată precisă în lumină scăzută

Cei mai recenți algoritmi de focalizare automată asigură precizie ridicată în lumină scăzută, la niveluri scăzute de până la EV -4.0 în modul AF-S (echivalent ISO 100, obiectiv F2.0), pentru focalizare automată precisă și fiabilă chiar și în lumină scăzută.


Fotografiere continuă fără întrerupere până la 30fps

Acum sunt posibile rafale de mare viteză până la 30fps, cu urmărire FA/EA fără compromisuri cu obturatorul electronic, iar vizorul nu se oprește în timpul fotografierii. Până la 60 de calcule FA/EA pe secundă vă permit să surprindeți momente trecătoare cu încredere, chiar și atunci când fotografiați acțiune rapidă și imprevizibilă sau portrete în care expresiile se pot schimba într-o clipă.

Captură pre-înregistrare pentru momente înaintea declanșării

Suprindeți momentul decisiv, chiar dacă este în trecut. Cu această funcție, o apăsare până la jumătate a declanșatorului pentru a seta focalizarea permite camerei să înregistreze o serie de imagini, începând cu până la o secundă înainte ca declanșatorul să fie apăsat complet.

Creștere viteză pentru cadre de acțiune critice

Utilizați funcția Creștere viteză de fotografiere continuă cu un singur buton pentru a schimba temporar viteza de fotografiere continuă oricând în timpul unei rafale, asigurându-vă că nu ratați niciodată momentul esențial. Această funcție este utilă când puteți prezice aproximativ momentul imaginii dorite, iar acum este disponibilă chiar și când realizați imagini individuale.


Supraeșantionare 7K din înregistrare 4K 60p cu citire completă a pixelilor și fără combinarea pixelilor

Noul procesor BIONZ XR2 și senzorul Exmor RS permit citirea completă a pixelilor, fără combinarea pixelilor la înregistrare full frame. Aceasta permite comprimarea unei cantități de date de 3,3x mai mari decât cea necesară pentru 4K (QFHD: 3840 x 2160) în imagini 4K 60p extrem de detaliate, cu un nivel minim de ondulații și neclaritate.

Reducerea zgomotului audio în cameră

Funcția de reducere a zgomotului audio reduce digital zgomotul continuu. Această funcție folosește microfonul încorporat și microfoane externe pentru a reduce semnificativ zgomotul produs și alte zgomote continue din mediu, inclusiv zgomotul mecanic produs de un obiectiv cu zoom motorizat. Selectați dintre două setări: [NR vânt] și opțiunea generică [Reducere zgomot].


Înregistrare 4K la rată de cadre ridicată până la 120p

Înregistrarea internă la 4K până la 120p permite obținerea unor clipuri video slow motion până la 5x cu rezoluție 4K extraordinară. Sunt disponibile rate de cadre de până la 240fps când înregistrați la rezoluție Full HD, permițând redare slow motion până la 10x (înregistrare 24p în modul S&Q) pentru analiză sportivă detaliată și multe altele. Sunt acceptate o serie de formate, inclusiv înregistrare 4:2:2 pe 10 biți, Long GOP și All Intra.

Înregistrare stabilă din mână cu modul Activ

Bucurați-vă de înregistrare lină din mână cu funcția de stabilizare optică a imaginii Super Steady Shot în modul Active, care acceptă acum înregistrare 4K la 120p. Unitatea de stabilizare, senzorii giroscopici și algoritmii de stabilizare a imaginii permit camerei să detecteze și să corecteze cu precizie mișcarea. Stabilizarea este și mai eficientă când utilizați corpul cu un obiectiv cu stabilizare compatibil.

Stabilizare extremă cu modul Activ dinamic

Modul Activ dinamic adaugă stabilizare electronică sistemului de stabilizare optică pentru un efect și mai puternic. Aceasta îmbunătățește stabilizarea cu aproximativ 30% mai mult decât modul Activ utilizat independent, făcând posibilă surprinderea unor imagini line și stabile chiar și atunci când vă deplasați rapid cu camera.


Ecranul cu 4 axe maximizează flexibilitatea la înregistrare

Monitorul cu unghi multiplu și 4 axe se reglează în sus cu 98°, în jos cu 40° și lateral cu 180°, iar, când este deschis, se poate roti până la 270º. Ecranul tactil de tip 3.2, cu 2,1 milioane de puncte (raport de aspect 3:2) dispune de o gamă largă de culori‬ și permite vizualizarea clară chiar și în lumină puternică. [Monitor cu luminozitate scăzută] reduce luminozitatea și utilizarea bateriei atunci când camera nu a fost utilizată pentru o perioadă de timp presetabilă.


Vizor electronic Quad-VGA OLED cu 3,68 milioane de puncte

Vizorul electronic Quad-VGA OLED cu aproximativ 3,68 milioane de puncte oferă vizualizare clară pentru a asigura lizibilitatea în cele mai multe medii de fotografiere. Puteți regla luminozitatea și temperatura de culoare pentru o vizualizare optimă în orice situație și puteți seta rata de cadre a vizorului la [Standard] (60fps) sau [Ridicat] (120fps).


Carcasă rezistentă din aliaj de magneziu

Capacul superior, capacul frontal, cadrul intern și capacul posterior sunt realizate din aliaj de magneziu cu rigiditate ridicată și cu greutate redusă. Mânerul și capacul frontal sunt fabricate ca o singură unitate pentru rigiditate ridicată, în timp ce montura este atașată cu șase șuruburi pentru rezistență suplimentară. Aceasta asigură durabilitate maximă pentru proiectele care necesită o varietate de obiective mari și grele, cum ar fi superteleobiectivele.


Design rezistent la praf şi la umezeală

Îmbunătățirile aduse întregului corp al camerei asigură o rezistență remarcabilă la praf și umezeală. Îmbinările exterioare și capacul bateriei au o structură etanșă care previne eficient pătrunderea prafului și a umezelii, maximizând fiabilitatea chiar și în condiții dificile în aer liber.


Disipare eficientă a căldurii

Disiparea eficientă a căldurii permite înregistrarea continuă a clipurilor video 4K 60p 4:2:0 pe 8 biți timp de aproximativ 90 de minute. O componentă unică în formă de Σ (sigma) din grafit, încorporată în unitatea de stabilizare a imaginii permite senzorului de imagine, o sursă majoră de căldură în interiorul corpului camerei, să se miște liber în timpul stabilizării imaginii, eliminând în același timp căldura pentru o disipare extrem de eficientă a căldurii.

Wi-Fi avansat pentru transfer wireless și tethering la distanță

Wi-Fi încorporat (IEEE 802.11ax) care acceptă 2x2 MIMO oferă comunicații wireless de înaltă viteză, îmbunătățite semnificativ față de α7 IV. Comunicațiile în benzile de 5GHz și 6GHz oferă viteză și stabilitate maxime, cu interferențe minime, pentru fotografii de știri și sport, care trebuie să transmită imaginile imediat prin FTP, cât și pentru proiecte în studio.

Live streaming facil

α7 V oferă live streaming până la 4K 30p cu o conexiune la computer direct prin USB (UVC/UAC) și prin conexiune cu fir sau LAN wireless. Când faceți streaming prin LAN, puteți transmite 4K (3840 x 2160) 30p înregistrând același conținut, în același timp, pe un card de memorie intern. Sunt acceptate protocoalele RTMP, RTMPS și SRT.

Camera Authenticity Solution (serviciu contra cost)

Pentru a răspunde îngrijorărilor cu privire la imaginile false create de AI, sistemul verifică autentificatea imaginilor/clipurilor video utilizând informațiile meta unice din camerele Sony. Astfel, poate confirma că imaginile au fost realizate cu o anumită cameră, identificând cu acuratețe subiecți reali și asigurând transparența procesului de editare în conformitate cu procesul C2PA.

Accesibilitate îmbunătățită pentru toți utilizatorii

Ne dorim ca toată lumea să se bucure de fotografiere cu α7 V. Aceasta include funcții speciale de accesibilitate, precum Cititorul de ecran, care citește cu voce tare majoritatea textelor din meniuri, un instrument de mărire a meniului și o funcție [Setare control selector de mod]. Alte funcții avansate, precum focalizarea automată cu recunoaștere în timp real bazată pe AI și operarea tactilă intuitivă pentru urmărirea subiectului, răspund, de asemenea, nevoilor unei game largi de utilizatori.
Informatii conformitate produs

Rezolutie maxima: 33 Mpx

Senzor: Full Frame

Dimensiune senzor:: 35,9 x 23,9 mm

Tip senzor/ Marire: CMOS Exmor RS / 1.0x

Procesor de imagine:: BIONZ XR 2

Sensibilitate ISO:: Auto (ISO 100-12800), Manual: 100 - 51200 (Extins: 50 - 204800)

White Balance: Auto/Zi/Umbră/Înorat/Incandescent/Fluorescent/Bliț/Subacvatic/Temperatură culoare (între 2500 K și 9900 K) și filtru de culoare/Personalizat

Format fisiere: Foto: RAW (14-bit Sony ARW 6.0), JPEG (7008 x 4672), HEIF, RAW+JPEG, RAW+HEIF. Format: 1:1, 3:2, 4:3, 16:9. Video: XAVC S: MPEG-4 AVC/H.264, XAVC HS: MPEG-H HEVC/H.265. Audio:LPCM pe 2 canale

Compatibilitate Montură Obiectiv: Sony E

Filmare: 4k

Filmare detalii: 4K UHD (16:9) 3840x2160 (la 24, 25, 30, 50, 60, 100, 120 fps) 10 biti, Full HD (16:9) 1920x1080 (la 24, 25, 30, 50, 60, 100, 120 fps). HDR-HLG, S Cinetone, Sony S-Log 3

Dimensiune LCD:: Ecran tactil LCD TFT de 8cm (3,2").

Numar pixeli LCD:: 2.095.104 de puncte

Ecran Rabatabil: Da, complet. Unghiuri de deschidere: aprox. sus 98°, jos 40°, lateral 180°, rotire 270°.

Vizor: Electronic EVF OLED Quad-VGA color de 1,3cm cu 3.686.400 de puncte. Acoperire 100 %

Profunzime de culoare: 14 biţi. sRGB şi Adobe RGB

Sistem de Focalizare: Automat hibrid (faza/contrast). Recunoastere si urmarie a subiectului: Om (ochi), Animal, Pasăre, Insectă, Mașină, Tren, Avion. 759 de puncte. Automatic AF-A, Continuous-Servo AF-C, Single-Servo AF-S

Shutter Speed: Foto mecanic: 30-1/8000 sec , Bulb. Foto electronic: 30-1/16000s. La filmare 1s-1/8000s. Obturator electronic cortina frontala. Fotografiere silentioasa.

Stabilizator de imagine: Da. Stabilizare in body (IBIS). Stabilizator de imagine pe 5 axe, încorporat. Până la 7,5 stopuri.

Moduri expunere: AUTO , Program AE (P), Prioritate diafragmă (A), Prioritate timp de expunere (S), Manual (M), Film , Creative

Masurarea expunerii: Măsurare estimativă 1200 zone. Center-Weighted Average, Highlight Weighted, Multi-Zone, Spot

Blitz integrat: Nu. Are hot-shoe pentru blitz extern.

Patina blit extern: Da (hot-shoe). TTL Sony cu patina noua inteligenta. Sincronizare 1/250.

Moduri de declanşare: Unica, continua (se poate selecta Hi+/Hi/Mid/Lo), temporizator automat (10s, 5s sau 2s), temporizator automat (continuu), variere expunere

Fotografiere continuă (rafala): Maxim 10 cadre pe secunda (mecanic), maxim 30 cadre pe secunda (electronic) .

Body / Kit: Body

Compatibilitate montură obiectiv: Sony E

Memorie suportata: 2 x Slotruri. Slot 1: multiplu pentru card SD (UHS-I/II) si introdus invers card Cfexpress tip A. Slot 2: simplu pentru card SD (UHS-I/II)

Conectivitate: 2x USB-C (3.2 Gen 2) tip C, HDMI (full-size), mufa 3.5 mm casti, mufa 3.5 mm microfon, Bluetooth 5.3, Wi-Fi, GPS (prin telefon)

Wi-Fi: Da

Tip baterie / acumulator:: Acumulator Li-ion NP-FZ100 (2280 mAh)

Dimensiuni exterioare: 130,3 x 96,4 x 82,4 mm

Greutate maxima :: 695g (cu acumulator si card), 610g (fara acumulator si fara card)

- Aparat foto Sony a7 V (ILCE-7M5)
- Capac montura Sony E
- Acumulator Li-Ion Sony NP-FZ100 (2280 mAh)
- Curea de gat Sony
- Protectie patina de blitz

FotoHobby

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Luni - Vineri 10.30 - 19.00

0722236221 0770341460 fotohobbyshop@gmail.com

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!