Obiectivul
Nikon AF-S 180-400mm f4E TC1.4 FL ED VR acopera o distanta cuprinsa intre 180 mm si 400 mm (252 mm pana la 560 mm cand se utilizeaza teleconvertorul incorporat) si este ideal in fotografia evenimentelor sportive sau fotografia de nature/wilde life.
Cand este utilizat cu o camera format DX (crop 1.5), unghiul de cuprindere este echivalent cu 270-600 mm in format FX / 35mm (378-840 mm cand se utilizeaza teleconverterul incorporat).
De la stadion, până pe munte, extindeţi-vă raza de acţiune fără a compromite claritatea. Cu un teleconvertor de 1,4x încorporat, acest obiectiv cu zoom de telefotografie nu creşte doar intervalul de distanţe focale. Acesta creşte şi oportunităţile dumneavoastră.
Când sunteți dispuşi să parcurgeţi orice distanţe pentru a obţine fotografia perfectă, doriţi să aveţi un obiectiv care face acelaşi lucru. Obţineţi o rază de acţiune cu până la 160 mm mai mare în momentul în care acţiunea o cere.
Întotdeauna clar. Întotdeauna stabil.
Puteţi să extindeţi intervalul de distanţe focale de 180–400 mm (f/4) până la 560 mm (f/5.6), fără a schimba poziţia de prindere a aparatului foto. O pârghie solidă, bine poziţionată, vă permite să activaţi teleconvertorul cu degetul, ceea ce este ideal când doriţi să ţineţi ochiul în vizor. Cea mai apropiată distanţă de focalizare este de 2 m pe întregul interval de distanţe focale.
Stabil la viteză
Sistemul de reducere a vibraţiilor (VR) de la Nikon vă oferă un avantaj de patru stopuri, chiar şi cu teleconvertorul activat. Modul VR SPORT vă permite să urmăriţi sigur subiectele care se mişcă rapid.
Fotografiaţi fără să vă preocupe efectele tremuratului aparatului foto. Tehnologia VR se activează în momentul în care apăsaţi butonul de declanşare până la jumătate şi permite timpi de expunere cu până la patru stopuri mai lungi decât în mod normal. Modul VR SPORT asigură o imagine mai stabilă în vizor, lucru util când fotografiaţi acţiuni extrem de rapide sau când rotiţi panoramic aparatul foto.
Clar la orice distanţă
Beneficiaţi de claritate de la o margine la alta a imaginii şi de vignetare minimă pe întregul interval de zoom, chiar şi atunci când fotografiaţi cu diafragma maxim deschisă.
Puterea de rezoluţie superioară a acestui obiectiv asigură în mod constant rezultate remarcabile. Un element din fluorină permite niveluri ridicate de transmitere, cu aberaţie cromatică minimă. Opt elemente din sticlă ED permit obţinerea unor imagini în culori intense, cu contrast reprodus perfect până la marginile cadrului. Iar stratul antireflex de acoperire cu nanocristale de la Nikon asigură claritatea imaginilor prin reducerea la minimum a petelor luminoase şi a formelor dublate, chiar şi în situaţiile în care subiectul este iluminat din spate.
Acest obiectiv răspunde prompt şi precis la modificările focalizării automate. O diafragmă electromagnetică asigură expuneri precise, la cadenţe înalte de cadre.
Urmărirea AF avansată ţine pasul cu subiectele care se mişcă rapid – chiar şi atunci când acestea se mişcă imprevizibil, cu viteze aleatorii sau se apropie rapid de aparatul foto. Performanţa de captare a subiectelor este excelentă, chiar şi în zonele periferice ale cadrului. Diafragma electromagnetică asigură controlul rapid al expunerii automate şi acurateţea maximă.
Perfect echilibrat
Când lucraţi intens până în ultimul minut sau filmaţi ore în şir, recunoscutele caracteristici ergonomice de la Nikon pot diferenţia net acest model.
Poziţiile tipice ale inelelor de zoom şi de focalizare sunt inversate, pentru o manevrare mai echilibrată. Cu inelul de zoom poziţionat spre partea frontală a cilindrului, direct sub mâna dumneavoastră, este mai uşor să menţineţi o postură mai stabilă când acţionaţi zoomul. Atât inelul de zoom, cât şi inelul de focalizare sunt prevăzute cu o acoperire zimţată, care permite o priză fermă, necesară pentru a acţiona obiectivul în mod uniform. Colierul pentru trepied include lagăre, pentru a asigura trecerea cursivă de la orientarea orizontală la cea verticală şi invers. Iar talpa pentru trepied integrată este orientată spre partea frontală a obiectivului, oferind un echilibru optim şi un plus de confort la transport, când obiectivul este ataşat la un trepied.
Pregătit pentru teren
De la pârtiile de schi, până în locurile de pescuit preferate de ursul brun, acest obiectiv etanşat complet împotriva intemperiilor excelează în mediile exterioare dure.
Fiecare componentă mobilă a cilindrului obiectivului este etanşată, pentru asigurarea protecţiei împotriva prafului şi picăturilor de apă. Un strat de acoperire cu fluor respinge în mod eficient apa, praful şi murdăria, fără a compromite calitatea imaginii. O lentilă din fluorină contribuie la menţinerea unei greutăţi scăzute. Datorită faptului că nu va mai fi necesar să schimbaţi obiectivele atât de frecvent când lucraţi în aer liber, şi senzorul de imagine DSLR de la Nikon va fi expus mult mai rar la intemperii.