Tehnologia EOS R se combină cu designul APS-C într-un aparat foto mirrorless hibrid mic, rapid şi puternic.
Exploraţi natura sălbatică
Ce veţi face în continuare?
Continuând tradiţia extraordinarelor noastre aparate foto din seria EOS 7D, EOS R7 oferă o performanţă de nivel superior şi o viteză nemaipomenită într-un corp seria EOS R mirrorless de generaţie următoare.
Inovaţia EOS R întâlneşte designul APS-C
EOS R7 este construit pe baza unui senzor de dimensiune APS-C, astfel că obiectivele oferă o distanţă focală de 1,6 mai mare decât distanţa focală echivalentă pe un aparat foto full frame. Veţi avea impresia că sunteţi chiar lângă subiect, putând să surprindeţi portrete de animale care umplu cadrul şi fotografii de acţiune impresionante, de mare impact
Specificaţii
Dual Pixel CMOS AF II
Focalizare automată care recunoaşte şi urmăreşte persoane, animale şi vehicule
Fotografiere continuă de până la 15 cps
Plus rafale de 30 cps cu obturatorul electronic al aparatului foto
Senzor de dimensiune APS-C cu rezoluţie de 32,5 megapixeli
Echilibrul ideal între rezoluţie, viteză şi performanţă în condiţii de lumină slabă
Sistemul de stabilizare integrat în aparatul foto şi cel de pe obiectiv colaborează pentru a oferi până la 7 stopuri3 de protecţie împotriva mişcării aparatului
4K/60p
Captură video
Vizor electronic cu 2,36 milioane de puncte
Cu o rată de reîmprospătare de până la 120 cps
Ecran tactil cu unghi variabil de 7,5 cm, cu 1,62 milioane de puncte
Priviţi-vă subiectul din altă perspectivă
Procesor DIGIC X
Control reactiv şi întârziere EVF minimă
VĂ PREZENTĂM EOS R7
Următorul capitol în ceea ce priveşte designul aparatului foto APS-C
Vedeţi cum fotografa de natură sălbatică şi creatoarea de conţinut Dani Connor foloseşte EOS R7 în căutarea râsului iberic.
Cu inteligenţă artificială cu deep learning şi recunoaşterea subiectului
FOCALIZARE AUTOMATĂ
Focalizare automată care depăşeşte orice aşteptări
Focalizarea clară pe subiecţii care se mişcă rapid oriunde în cadru este una dintre cele mai dificile provocări ale fotografiei; însă, cu inteligenţă artificială cu deep learning şi Dual Pixel CMOS AF II, EOS R7 simplifică lucrurile – atât pentru fotografii, cât şi pentru filme.
Urmăriţi obiecte care se mişcă rapid, oriunde s-ar afla în cadru
Folosind tehnologia AI cu deep learning, instruită şi programată de mii de fotografi din lumea reală, EOS R7 este echipat pentru a recunoaşte şi urmări cu încredere subiecţii pe întreg cadrul.1
La fotografierea oamenilor, aparatul focalizează întotdeauna pe ochi, dacă sunt vizibili. Dacă nu sunt vizibili (spre exemplu, dacă subiectul poartă ochelari de soare sau cască sau se întoarce cu spatele), EOS R7 va acorda prioritate capului, apoi corpului. Astfel, oamenii sunt urmăriţi continuu, chiar dacă se întorc temporar cu spatele la aparatul foto sau chiar dacă faţa este acoperită de mască. Chiar şi subiecţii cu capul în jos şi atleţii care poartă cască sunt recunoscuţi şi focalizaţi clar.
Fotografierea păsărilor în zbor este una dintre cele mai mari provocări pentru fotografii de natură sălbatică. Însă EOS R7 identifică păsările şi le poate urmări perfect în timp ce zboară prin peisaj, permiţându-vă să surprindeţi fiecare mişcare subtilă la o rată de cadre de până la 15 cps folosind obturatorul mecanic sau de până la 30 cps folosind obturatorul electronic al aparatului foto.2 Algoritmul aparatului foto recunoaşte totodată pisicile şi câinii.
Iar pentru fotografii de sporturi cu motor, EOS R7 urmăreşte şi vehiculele, inclusiv motocicletele şi maşinile. Aparatul foto poate face chiar diferenţa între vehiculele cu cabină închisă sau deschisă, focalizând pe casca şoferului, dacă este vizibilă.
Se poate seta şi punctul sau zona de focalizare automată iniţială, astfel încât să puteţi alege de unde să începeţi, iar aparatul foto va urmări de acolo.
Optimizarea focalizării automate pentru a se potrivi perfect cu subiectul
EOS R7 poate fi setat că acorde prioritate unui anumit subiect în detrimentul altora şi se poate seta chiar şi viteza cu care să comute între diferiţii subiecţi care intră în cadru – o opţiune utilă când fotografiaţi un anumit atlet, spre exemplu.
Ceea ce este potrivit pentru un subiect poate să nu fie potrivit pentru altul; de aceea, am echipat EOS R7 cu patru opţiuni de focalizare automată – presetări pentru comportamentul de focalizare concepute pentru moduri de lucru diferite.
Opţiunea 1:
General. Ideală pentru majoritatea subiecţilor în mişcare
Opţiunea 2:
Ignoră obstacolele şi continuă să urmărească subiecţii. Este potrivită pentru sporturi şi natură sălbatică, atunci când este posibil ca subiecţii să fie acoperiţi temporar de obiecte din prim-plan.
Opţiunea 3:
Reacţionează rapid. Utilizaţi când preconizaţi că un subiect va intra în cadru: un ciclist montan care sare brusc în cadru, spre exemplu.
Opţiunea 4:
Pentru subiecţii care accelerează sau încetinesc rapid, cum ar fi motocicletele care intră sau ies dintr-un viraj.
Opţiunea A [AUTOMAT]:
Lăsaţi aparatul foto să aleagă automat cea mai potrivită opţiune pentru subiect din cele de mai sus.
Focalizare în întregul cadru
În întregul cadru sunt distribuite 651 de zone de focalizare. Utilizaţi-le împreună când urmăriţi subiecţi care se mişcă rapid sau separat sau în grupuri când doriţi să fiţi mai specific. Funcţia de focalizare automată pe zonă flexibilă a aparatului EOS R7 permite personalizarea dimensiunii şi poziţiei zonei de focalizare automată conform cerinţelor dumneavoastră.
Focalizare automată într-un punct
Bucuraţi-vă de control complet, focalizând cu un singur punct de focalizare automată. Excelent pentru fotografia macro.
Focalizare automată punctuală
Focalizaţi pe o zonă chiar mai mică decât la focalizarea automată într-un punct, pentru control maxim asupra selecţiei.
Extindere zonă de focalizare automată (deasupra, dedesubt, la dreapta sau la stânga)
Se selectează un singur punct de focalizare automată, iar aparatul foto foloseşte, de asemenea, punctele de focalizare de deasupra, de dedesubt şi din părţile laterale pentru a ajuta – o funcţie utilă când trebuie să fiţi selectiv, iar subiectul se mişcă.
Extindere zonă de focalizare automată (împrejur)
Asemănătoare opţiunii de mai sus, însă cu mai multe puncte de focalizare de asistenţă pentru o precizie şi mai mare în cazul subiecţilor în mişcare.
Focalizare automată pe zonă flexibilă
Grupaţi la un loc mai multe puncte separate de focalizare automată ca să formaţi o zonă, care poate fi mutată în cadru. Aparatul foto va alege punctele de focalizare automată numai din această zonă, urmărind un obiect în mişcare pe măsură ce se deplasează în zonă. Aceasta este o tactică bună când trebuie să vă concentraţi pe subiecţi într-o anumită parte a cadrului.
Focalizare automată pe întreaga zonă
Utilizează simultan toate cele 651 de puncte de focalizare ale aparatului EOS R7, găsind şi urmărind obiectele, oriunde s-ar afla în cadru.
În condiţii de întuneric, EOS R7 focalizează în continuare fără ezitare, şi cu precizie, chiar şi la un nivel de doar -5 EV3. Mulţumită acestei sensibilităţi, focalizarea automată este posibilă chiar şi la deschideri foarte mici ale diafragmei, de numai f/22. Se poate focaliza astfel automat chiar şi când se folosesc teleobiective cu teleconvertoare.
Personalizabil, controlabil, confortabil.
Când luaţi în mână EOS R7, veţi observa poziţia naturală a degetului mare pe controlerul AF cu patru direcţii utilizat pentru a muta în cadru punctul sau zona de focalizare activă. Acesta este înconjurat de o rotiţă de control personalizabilă, astfel încât nu trebuie să vă chinuiţi să găsiţi alte funcţii.
Atunci când ţineţi aparatul foto la ochi, puteţi şi să atingeţi şi să trageţi pentru a muta punctul de focalizare activ – folosind ecranul tactil precum trackpadul unui laptop.
Pentru cei cărora le place „focalizarea cu butonul de pe partea posterioară”, focalizarea automată poate fi iniţiată şi cu ajutorul unui buton de pornire AF situat pe partea din spate a aparatului foto, în loc să se apese pe jumătate butonul declanşatorului. Acest buton de pornire AF poate fi folosit şi pentru a porni şi opri urmărirea şi a schimba modurile de orientare a focalizării automate.
Focalizare esenţială exact acolo unde aveţi nevoie
Profunzimea câmpului este redusă când lucraţi de aproape, aşa că bracketingul la focalizare de pe EOS R7 este o funcţie excelentă pentru fotografii macro. O singură apăsare a butonului declanşatorului generează fotografierea continuă în timp ce focalizarea este ajustată automat din poziţia iniţială şi până la infinit.
Imaginile din seria rezultată – fiecare la puncte de focalizare uşor diferite – pot fi combinate într-o singură imagine compusă folosind software-ul nostru Digital Photo Professional, pentru profunzime perfectă a câmpului, din faţă până în spate. În plus, cu funcţia de compunere a profunzimii oferită de EOS R7, acest proces poate fi efectuat acum direct pe aparatul foto, iar decuparea profunzimii câmpului permite fotografilor să specifice unde începe să se estompeze focalizarea.
Dual Pixel RAW
Fiecare pixel al senzorului de 32,5 megapixeli al aparatului EOS R7 este împărţit în două fotodiode, fiecare dintre acestea producând o perspectivă uşor diferită a lumii – la fel ca ochii dumneavoastră. Această mică diferenţă – cunoscută şi ca paralaxă – este cea care permite aparatului foto să focalizeze automat atât de rapid şi de precis.
În mod normal, când se realizează o fotografie, semnalele de la ambele fotodiode sunt combinate pentru a forma imaginea finală. Însă când aparatul foto este setat la modul Dual Pixel RAW, semnalul fiecărei fotodiode este salvat separat, ca două imagini în cadrul aceluiaşi fişier RAW.
Când editaţi astfel de fişiere Dual Pixel RAW în software-ul Canon DPP, puteţi ajusta anumiţi parametri pentru a perfecţiona rezultatul final.
Reglajul fin al imaginii
Când o imagine nu este suficient de clară într-o anumită zonă, poate fi ajustată pentru a obţine claritatea esenţială datorită informaţiilor despre profunzime din fişierul imagine.
Efectul Bokeh
Cu Dual Pixel RAW puteţi ajusta poziţia zonelor nefocalizate sau efectul „bokeh” pentru a îmbunătăţi compoziţia, de exemplu, mutând un obiect nefocalizat din prim-plan care acoperă subiectul.
Reducerea efectului de fantomă
Lumina care cade direct pe obiectiv poate cauza reflexii interioare, cunoscute şi ca „efectul de fantomă”. Acesta poate fi ţinut sub control cu Dual Pixel RAW şi poate fi minimizat prin reglaje atente.
Se aplică atunci când cadrul subiectului este afişat în timpul urmăririi şi pe aparatul foto este montat un obiectiv compatibil, în timp ce focalizarea automată pe tot intervalul este activă sau subiectul este detectat cu succes în alt mod de focalizare automată pe zonă. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, consultaţi [Informaţii suplimentare] pentru [EOS R7] pe „https://cam.start.canon/”.
Viteza de fotografiere continuă poate varia în funcţie de diferite condiţii. Consultaţi specificaţiile pentru detalii.
În timpul realizării de fotografii, cu un obiectiv f/1,2, punct de focalizare automată central, AF un cadru, la 23 °C/73 °F, ISO100. Excluzând obiectivele RF cu strat pentru uniformizarea defocalizării.
Pentru 7 stopuri3 de protecţie împotriva mişcării aparatului foto cu obiectivul RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM şi până la 8 stopuri cu alte obiective RF
Pentru 7 stopuri de protecţie împotriva mişcării aparatului foto
Imaginaţi-vă că puteţi realiza fotografii cu expunere prelungită cu aparatul foto în mână, estompând în mod intenţionat subiecţii în mişcare, fără a trebui să folosiţi un trepied. Sau că realizaţi filmări extrem de uniforme în timp ce vă deplasaţi cu aparatul foto. Stabilizatorul de imagine încorporat (IBIS) în EOS R7 oferă o mulţime de modalităţi noi de a fi creativ şi vă poate face să reevaluaţi modul în care folosiţi sistemul foto.
Imaginile sunt stabile chiar şi când dumneavoastră vă mişcaţi
Sistemul IBIS al aparatului funcţionează în colaborare cu stabilizatorul optic de imagine încorporat în multe din obiectivele noastre RF. Mulţumită vitezei de comunicare extrem de rapide a monturii RF şi lăţimii sale mari, se poate obţine o stabilizare pe 5 axe echivalentă cu până la 7 stopuri3 cu obiectivul RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM şi cu până la 8 stopuri cu alte obiective RF, permiţând fotografia stabilă cu aparatul în mână la expuneri prelungite, fără niciun fel de mişcare a aparatului.
Iar când fotografiaţi cu obiective fără stabilizator de imagine (cum ar fi obiectivele rapide cu distanţă focală fixă), montura mare de obiectiv a sistemului EOS R permite stabilizatorului de imagine încorporat al aparatului EOS R7 să ofere în continuare stabilizare foarte eficientă împotriva mişcării aparatului foto.
Sistemul vă ajută totodată să îndreptaţi orizonturile înclinate şi menţine subiecţii clari când panoramaţi sau realizaţi fotografii panoramice.
Filme perfect stabile
În timpul filmării, sistemele IBIS şi IS optic sunt completate de o a treia tehnologie, sistemul digital de stabilizare a imaginii pentru filme. Împreună, aceste sisteme atenuează mişcările aparatului foto într-o asemenea măsură încât aţi putea crede că filmarea a fost realizată folosind un gimbal.
Cât ai clipi din ochi…
Viteză şi performanţă care vă vor tăia răsuflarea
Momentul fotografic perfect poate dura doar câteva fracţiuni de secundă, motiv pentru care am proiectat EOS R7 pentru a fi excepţional de rapid. Înregistraţi fişiere RAW, JPEG şi HEIF la o viteză uluitoare de 15 cps6 – sau de până la 30 cps4 când folosiţi obturatorul electronic silenţios al aparatului7 – cu focalizare automată şi expunere automată continue care reacţionează constant în timp ce fotografiaţi. Timpul de expunere de 1/16.000 secunde cu obturatorul electronic dezvăluie detalii care adesea nu sunt sesizate cu ochiul liber.
VITEZĂ ŞI PERFORMANŢĂ
Extraordinar de rapid, la 15 cps sau mai mult
Pentru a surprinde momentele efemere, de câteva fracţiuni de secundă, este necesar un aparat foto extrem de rapid. Vă prezentăm EOS R7: un aparat foto mirrorless ultraperformant pentru cei care fotografiază acţiune, sporturi şi natură sălbatică, dar şi pentru fotografia de zi cu zi. Extraordinar de rapid, la 15 cps sau mai mult
Poate înregistra până la 15 fişiere RAW + JPEG pe secundă utilizând obturatorul mecanic şi până la 30 cps cu obturatorul electronic silenţios 1. Toate acestea sunt posibile cu focalizare automată cu urmărire şi expunere automată simultane. O memorie tampon mai mare vă permite să fotografiaţi până la 51 de fişiere RAW sau 224 de fişiere JPEG într-o singură rafală la 15 cps
Obturatorul electronic al aparatului foto dispune de un timp de expunere superior de numai 1/16.000 secunde, ceea ce permite fotografilor să surprindă cea mai rapidă mişcare, dar şi să folosească deschideri mari ale diafragmei în condiţii de lumină puternică pentru a reduce profunzimea câmpului.
Când se utilizează obturatorul mecanic este disponibilă şi fotografierea anti-pâlpâire, o funcţie excelentă pentru a fotografia sporturi sau evenimente în interior. Aceasta se activează automat dacă se detectează lumină artificială care pâlpâie şi temporizează fiecare fotografie pentru a coincide cu intensitatea maximă a sursei de lumină. Se obţin astfel expuneri consecvente de la o imagine la următoarea.
Fotografierea în rafală în format RAW
Fotografii pot alege să realizeze rafale de imagini RAW la viteze de până la 30 cps într-un singur fişier, ceea ce îi ajută să menţină organizate un număr mare de cadre. Ulterior, imaginile RAW pot fi extrase separat şi procesate ca fişiere JPEG sau HEIF.
Când este activată prefotografierea, aparatul foto va înregistra imagini cu 0,5 secunde înainte de apăsarea butonului declanşatorului, ceea ce înseamnă că veţi surprinde întotdeauna momentul, chiar dacă s-a întâmplat înainte ca dumneavoastră să reacţionaţi. Este un instrument excelent pentru fotografierea naturii sălbatice, când aşteptaţi un moment unic.
Construit să reacţioneze rapid
Veţi observa manevrarea rapidă şi intuitivă a aparatului EOS R7 din momentul în care îl veţi lua în mână. Puternicul procesor de imagine DIGIC X asigură o pornire efectiv instantanee şi reactivitate superbă pentru a fi mereu pregătit să imortalizaţi clipa.
Imaginile pot fi salvate pe carduri de memorie SD UHS-II rapide – există spaţiu pentru două, mulţumită celor două sloturi pentru carduri ale aparatului foto.
Procesorul DIGIC X asigură şi focalizarea automată cu urmărire impecabilă şi capacităţile de fotografiere continuă ale EOS R7. Când se utilizează carduri rapide de memorie UHS-II, se pot realiza rafale de 51 de fişiere RAW, 187 de fişiere CRAW sau 224 de fişiere JPEG la rate de până 15 cps cu obturatorul mecanic al aparatului foto. Când se foloseşte obturatorul electronic la rata incredibilă de 30 cps, se pot realiza rafale1 de până al 42 de fişiere RAW, 93 de fişiere CRAW şi 126 de fişiere JPEG
Comenzile aparatului foto sunt poziţionate instinctiv, astfel încât să fie natural la nivelul degetelor atunci când ţineţi aparatul la ochi. În apropierea zonei pentru degetul mare este poziţionat comod un controler AF multifuncţional combinat cu o rotiţă de control, astfel că nu este nevoie să vă luaţi privirea de la vizor pentru a regla punctul de focalizare automată, a regla setările sau a parcurge imaginile. Este posibilă şi selectarea prin tragere şi plasare a punctelor de focalizare automată, folosind ecranul tactil al aparatului foto.
Mişcare naturală, surprinsă perfect în filmări
EOS R7 este un instrument excelent şi pentru înregistrarea video a obiectelor care se mişcă rapid, precum în cazul sporturilor şi naturii sălbatice. Comutaţi butonul de pornire de la „fotografii” la „filme” şi veţi fi gata să realizaţi filmări 4K la rate de cadre de până la 60p şi Full HD până la 120p. Mişcarea este reprodusă natural, iar când filmarea este redată cu încetinitorul, sunt dezvăluite detalii complexe într-o mişcare lentă şi uniformă.
Un vizor pe care îl veţi utiliza cu plăcere
EOS R7 dispune de un vizor electronic (EVF) cu 2,36 de milioane de puncte, confortabil şi rapid, care oferă o vedere extrem de clară a lumii care vă înconjoară. Previzualizaţi exact ceea ce veţi fotografia la apăsarea butonului declanşatorului, de la expunere şi nivelul de alb până la profunzimea câmpului şi stilul de imagine. Puteţi chiar examina imaginile în detaliu folosind vizorul electronic.
În plus, fiind personalizabil, puteţi alege să afişaţi nivelul potrivit de informaţii de fotografiere în vizorul electronic al aparatului foto, astfel încât să rămâneţi informat fără a vi se distrage atenţia. Utilizatorii EOS R7 pot alege dintre modul Uniform (rată de reîmprospătare de 120 cps) şi modul Economie de energie (rată de reîmprospătare de 60 cps).
Pentru cei care au trecut de la aparate foto DSLR, vizorul electronic al aparatului EOS R7 dispune de un mod de Asistenţă vizor optic, care simulează experienţa utilizării unui vizor optic – arătând un interval dinamic şi o gradaţie tonală cât mai mari. Este o experienţă similară utilizării unui DSLR oferită de un nou sistem de aparat foto mirrorless.
Viteza de fotografiere continuă poate varia în funcţie de diferite condiţii. Consultaţi specificaţiile pentru detalii.
Conform standardelor de testare Canon cu un card UHS-II de 32 GB (în timpul focalizării automate pentru un singur cadru, ISO 100, stil de imagine standard) Numărul de imagini depinde de diversele setări şi de obiectivul utilizat. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, accesaţi „cam.start.canon”
Construit să reacţioneze rapid
Procesorul DIGIC X al aparatului foto oferă o manevrare agilă şi dinamică şi elimină practic întârzierea vizorului pentru o experienţă de fotografiere cu adevărat rapidă. Se pot înregistra până la 42 de fişiere RAW şi 126 de fişiere JPEG într-o singură rafală la 30 cps.
Mişcare naturală, surprinsă perfect în filmări
La filmare, sunt disponibile rate de cadre de până la 60p în format 4K şi de până la 120p la înregistrarea Full HD. Surprindeţi obiecte în mişcare cu precizie incredibilă şi creaţi efecte de mişcare cu superîncetinitorul în etapa de postproducţie.
Următorul capitol în ceea ce priveşte calitatea imaginii.
Fotografii şi videoclipuri care întrec orice aşteptări
Indiferent că fotografiaţi sau filmaţi, senzorul CMOS de 32,5 megapixeli şi procesorul de imagine DIGIC X de pe EOS R7 vă vor oferi rezultate incredibile. Avantajele tehnice ale sistemului EOS R se combină cu expertiza noastră în sisteme optice şi designul senzorilor pentru a vă oferi o calitate a imaginii mai bună decât oricând.
Calitate a imaginii ce întrece aşteptările
Construit pentru creatorii de conţinut hibrid, EOS R7 oferă o calitate superbă a imaginii, indiferent de ce realizaţi – fotografii, filme sau câte puţin din fiecare.
Indiferent că sunteţi un fotograf şi aţi dori să şi filmaţi sau un videograf şi aţi dori să şi fotografiaţi, EOS R7 oferă rezultate care vă vor uimi. Acest aparat foto cu adevărat hibrid vă permite să comutaţi de la fotografii la filme şi invers prin simpla apăsare a unui comutator, oferind în acelaşi timp detalii complexe, culori naturale şi tonuri uniforme, indiferent de modul în care lucraţi.
În esenţă, EOS R7 vă permite să vă spuneţi poveştile aşa cum doriţi.
Senzorul de 32,5 megapixeli de dimensiune APS-C, conceput şi fabricat de Canon, produce echilibrul perfect între detalii, viteză şi performanţă în condiţii la lumină scăzută. Imaginile de înaltă rezoluţie arată uluitor imprimate în format mare sau afişate pe ecrane de înaltă rezoluţie. De asemenea, acestea pot fi decupate în etapa de editare, fără nicio pierdere sesizabilă de calitate a imaginii.
Lumină slabă? Nicio problemă
Când se întunecă, EOS R7 produce în continuare imagini superbe. Sensibilitatea maximă ISO 32.000 (ce poate fi extinsă până la ISO 51.200) oferă posibilitatea de a utiliza timpi de expunere scurţi pentru a surprinde mişcarea chiar şi în condiţii de lumină scăzută – perfect pentru evenimentele sportive pe timp de seară sau pentru fotografierea comportamentului animalelor la sfârşitul zilei.
Sistemul Dual Pixel CMOS AF II al aparatului urmăreşte subiecţii continuu, iar sensibilitatea sa vă permite să focalizaţi cu încredere şi precizie în condiţii de întuneric, chiar şi la un nivel de -5 EV (sau -3,5 EV în modul de filmare)1. Stabilizatorul de imagine colaborativ asigură până la 7 stopuri2 de protecţie împotriva mişcării aparatului foto atunci când se utilizează obiectivul RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM.
O varietate de formate de fişiere
Fişierele JPEG reprezintă o opţiune excelentă când aveţi nevoie de o dimensiune mică a fişierelor şi compatibilitate maximă, dar EOS R7 oferă şi altă opţiune: fişiere HEIF (adică „high efficiency image file” – fişiere imagine de înaltă eficienţă), care asigură o calitate îmbunătăţită a imaginii la aproximativ aceeaşi dimensiune, comparativ cu fişierele JPEG. Acestea oferă totodată culori pe 10 biţi, ceea ce îmbunătăţeşte intervalul dinamic şi gradaţia culorilor.
Când calitatea este esenţială, alegeţi formatul RAW. EOS R7 oferă mai multe opţiuni, inclusiv fişiere RAW CR3 pe 14 biţi, fişiere C-RAW care ocupă mai puţin spaţiu, cu o reducere minimă a calităţii, precum şi rafală RAW. De asemenea, este disponibil şi Dual Pixel RAW, care permite ajustarea cu precizie a imaginilor după ce au fost realizate, utilizând software-ul nostru Digital Photo Professional.
Lucrul cu fişierele RAW
Putând fi descărcat gratuit, Digital Photo Professional (DPP) este o soluţie completă de procesare a fişierelor RAW. Răsfoiţi şi selectaţi imagini, ajustaţi şi editaţi, apoi procesaţi imaginile în fişiere JPEG, HEIF sau TIFF.
DPP vă permite să lucraţi şi cu fişiere Dual Pixel RAW, oferind posibilitatea de a ajusta în cele mai mici detalii caracteristici precum efectul bokeh, punctul de claritate şi efectele de fantomă, după ce fotografia a fost realizată. Control suprem pentru rezultate perfecte.
Pentru a profita la maximum de calitatea imaginii oferită de EOS R7, încercaţi să procesaţi imaginile RAW în platforma cloud image.canon5,6. Se utilizează un motor de procesare a imaginilor în reţea neurală pentru a îmbunătăţi calitatea imaginii.
• Detaliile mici sunt redate mai bine, mulţumită suprimării aşa-ziselor „artefacte”
• Efectul moiré şi culorile false sunt reduse
• Reducerea zgomotului îmbunătăţeşte calitatea imaginii la setări ISO ridicate
• De asemenea, sunt corectate orice distorsiuni optice, reduceri ale luminii sau difracţia luminii
Imaginile convertite sunt salvate în cloud ca fişiere JPEG sau HEIF, care pot fi descărcate apoi pe calculatorul sau dispozitivul dumneavoastră inteligent.
Filme pentru ecrane mari şi mici
EOS R7 poate înregistra videoclipuri 4K în mai multe moduri, la diverse rate de cadre şi cu diferite metode de compresie. EOS R7 este uşor de configurat pentru a funcţiona aşa cum doriţi, mulţumită meniului special uşor de utilizat.
Când filmaţi în format 4K UHD utilizând lăţimea completă a senzorului APS-C al aparatului foto, sunt disponibile rate de cadre până la 60p. Aceasta lucru permite reproducerea mişcării obiectelor cu o claritate stabilă, precum şi crearea unor efecte uniforme de redare cu încetinitorul în etapa de editare.
Pentru cea mai bună calitate a imaginii, încercaţi modul Fin 4K al EOS R7, care supraeşantionează datele 7K de la senzorul aparatului foto pentru a crea filmări 4K/30p foarte detaliate. Acestea vor arăta extraordinar pe ecrane 4K şi pot fi decupate în etapa de editare, atunci când sunt convertite în format Full HD. Există şi un mod special de decupare 4K UHD, pentru o distanţă focală suplimentară de teleobiectiv, precum şi înregistrare Full HD la rate de cadre de până la 120p.
Indiferent de fluxul dumneavoastră de lucru video, EOS R7 este aparatul potrivit
Indiferent că filmaţi clipuri video scurte, spontane pentru reţelele sociale sau planificaţi atent şedinţe pe platou pentru un scurt film, EOS R7 asigură rezultate superbe.
Pentru realizatorii de filme profesionişti independenţi, EOS R7 dispune de Canon Log 3: un profil de culori „de bază” special creat, care nu doar păstrează detaliile din cele mai luminoase şi întunecate părţi ale scenei, dar şi facilitează gradarea culorilor din filmare în etapa de editare – o funcţie indispensabilă pentru producţia video profesionistă. Sunt acceptate şi spaţiile de culoare BT709, BT2020 şi Cinema Gamut.
De asemenea, EOS R7 acceptă lungimi de peste 30 de minute ale clipurilor video – un aspect ideal pentru interviuri şi evenimente care se desfăşoară pe perioade lungi .
Stabilizarea de primă clasă a imaginii oferită de aparat este foarte eficientă în timpul filmării, fiind perfectă pentru documentare şi filmări în stil spontan şi rapid. Funcţia Nivel automat a aparatului foto, asigurată de stabilizatorul de imagine încorporat, asigură că linia orizontului este dreaptă şi că filmarea dumneavoastră are un aspect profesional.
De asemenea, EOS R7 dispune de mufe pentru microfon şi căşti, pentru înregistrare şi monitorizare audio, precum şi de o conexiune HDMI pentru dispozitive de înregistrare externe şi monitoare.
Iar pentru cei care sunt cu adevărat interesaţi de crearea de conţinut pentru reţelele sociale, este acceptată şi înregistrarea pe verticală, ideală pentru montaje şi poveşti. EOS R7 acceptă şi streamingul live direct pe YouTube4 şi se conectează fără probleme cu smartphone-ul dumneavoastră, aşa că este uşor să vă transferaţi conţinutul unde aveţi nevoie.
În timpul realizării de fotografii, cu un obiectiv f/1,2, punct de focalizare automată central, AF un cadru, la 23 °C/73 °F, ISO100. Excluzând obiectivele RF cu strat pentru uniformizarea defocalizării
7 stopuri pe baza standardului CIPA cu RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM la o distanţă focală de 150 mm
Durată maximă disponibilă pentru înregistrare continuă: Normal: 6 ore.
Rezolutie maxima:
32,5
Senzor:
APS-C
Dimensiune senzor:
22,3 x 14,8 mm
Tip senzor/Marire:
CMOS / crop 1.6x
Procesor de imagine::
DIGIC X
Sensibilitate ISO:
Auto 100 - 32000 (în trepte de câte 1/3 sau creşteri în trepte complete) ISO se poate extinde la H: 51.200
White Balance:
Nivel de alb automat cu senzorul de imagine AWB (prioritate de ambianţă/prioritate de alb), Zi, Umbră, Înnorat, Lumină tungsten, Lumină albă fluorescentă, Bliţ, Personalizat, Setarea temperaturii de c
Compatibilitate Montură Obiectiv:
Canon RF
Format fisiere:
RAW/C-RAW: Raport 3:2 6960 x 4640 JPEG/HEIF: Raport 3:2 (L) 6960 x 4640, (M) 4800 x 3200, (S1) 3472 x 2320, (S2) 2400 x 1600 Raport 4:3 (L) 6160 x 4640, (M) 4256 x 3200, (S1) 3072 x 2320, (S2) 2112 x
Numar pixeli LCD:
Aprox. 1,62 milioane de puncte. Acoperire aprox. 100%
Ecran Rabatabil:
Da.
Vizor:
EVF OLED color de 0,39 inchi Număr de puncte 2,36 milioane de puncte (1024 x 768) Acoperire (verticală/orizontală) Aprox. 100 % Mărire Aprox. 1,15x13 Distanţă oculară Aprox. 22 mm (la -1 m-1 de capătu
Profunzime culoare::
14 biţi. sRGB şi Adobe RGB
Sistem de Focalizare:
Autofocus cu detectarea subiectului: Oameni (faţă/ochi/cap/corp), animale (câini, pisici şi păsări) sau vehicule (maşini de curse sau motociclete). Dual Pixel CMOS AF II. 651 de zone de focalizare. Se
Shutter Speed:
Mecanic: 30-1/8000 s (trepte de 1/2 sau 1/3 de stop), Bulb, Electronic: 30-1/16000 (trepte de 1/2 sau 1/3 de stop până la 1/8000, apoi 1 stop până la 1/16000) (Interval total al timpului de expunere. Intervalul disponibil variază în funcţie de modul de captură)
Stabilizator de imagine:
Da. Stabilizare in body (IBIS). Stabilizator de imagine pe 5 axe, încorporat. Până la 8 stopuri la utilizarea cu obiective compatibile.
Moduri de expunere:
Automat (A), Program (P), Prioritate de timp (Tv), Prioritate de diafragma (Av), Manual (M), SCN , Personalizat
Masurarea expunerii:
Măsurare în timp real cu senzor de imagine pentru 384 de zone. (1) Măsurare evaluativă (conectată la toate punctele de focalizare automată) (2) Măsurare parţială (aprox. 6% din vizor la centru) (3) Mă
Blitz integrat:
Nu. Are doar hot-shoe pentru blitz extern.
Patina blit extern:
Da (hot-shoe). E-TTL II cu Speedlite seria EX / EL sau măsurare manuală. Sincronizare obturator mecanic 1/250 s / prima perdea electronică 1/320. Fotografia cu bliţ nu este disponibilă cu obturator el
Moduri de declanşare:
Unică, Continuă la viteză mare +, Continuă la viteză mare, Continuă la viteză mică, Temporizator automat (2 s + la distanţă, 10 s + la distanţă, continuu)
Fotografiere continuă (rafala):
Mecanic: maxim 15 cadre pe secunda. Electronic: maxim 30 cadre pe secunda
Body / Kit:
Body
Compatibilitate montură obiectiv:
Canon RF
Montura:
Se pot folosi obiective cu montura RF, RF-S sau cu un adaptor (RF-EF) achizitionat separat se pot folosi si obiectivele EF si EF-S.
Conectivitate:
USB 3.2 (tip C); micro HDMI (tip D); mufa jack stereo 3,5mm pentru microfon; mufa jack stereo 3,5mm casti; mufa pentru telecomanda (tip RS-60E3), Bluetooth 4.2, Wi-Fi LAN (IEEE802.11b/g/n 2,4 GHz)
Wi-Fi:
Da
Memorie suportata:
2 x SD/SDHC/SDXC (UHS-I, UHS-II)
Tip baterie / acumulator:
Acumulator Li-ion LP-E6NH
Dimensiuni exterioare:
132 x 90,4 x 91,7 mm
Greutate totala:
612 g (cu acumulator si carduri) , 530 g (fara acumulator si fara carduri)
Canon EOS R7Specificaţii
MEDIU DE UTILIZARE
0 - 40 °C, umiditate de maxim 85 %
DIMENSIUNI (L X H X A)
Aprox. 132,0 x 90,4 x 91,7 mm
GREUTATE (DOAR CORPUL APARATULUI)
Aprox. 530 g (612 g cu card şi baterie, pe baza directivelor CIPA)
Specificaţii
Specificaţii în detaliu
Senzor de imagine
Tip
Aprox. CMOS (APS-C) de 22,3 x 14,8 mm
Pixeli efectivi
32,5 MP
Total pixeli
34,4 MP
Raport de aspect
3:2
Filtru trece-jos
Încorporat/Fix
Curăţarea senzorului
Sistem de curăţare integrat EOS
Tip filtru de culoare
Culori primare
Stabilizare a imaginii cu deplasarea senzorului
Da, avantaj de până la 8 stopuri, în funcţie de obiectivul utilizat.1
7 stopuri cu RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM3
Procesor de imagine
Tip
DIGIC X
Obiectiv
Montură obiectiv
RF (acceptă nativ obiective RF şi RF-S)
Obiectivele EF şi EF-S pot fi ataşate utilizând adaptorul de montură EF-EOS R, adaptorul de montură cu inel de control EF-EOS R sau adaptorul de montură pentru filtre cu montare în spatele obiectivului EF-EOS R
Obiectivele EF-M nu sunt compatibile5
Distanţă focală
Echivalentă cu de 1,6 ori distanţa focală a obiectivului cu obiective RF/RF-S şi EF/EF-S
Stabilizare imagine
Acceptată, cu o combinaţie de stabilizare a imaginii cu deplasarea senzorului
Focalizare
Tip
Dual Pixel CMOS AF II
Sistem/Puncte de focalizare automată
Cu zonă 100 % pe orizontală şi 100 % pe verticală (selectare automată)
90 % pe orizontală şi 100 % pe verticală (selectare manuală)6
Rază de acţiune focalizare automată
EV -5 – 20 (la 23 °C şi ISO 100)7
Moduri de focalizare automată
Un singur cadru
Servo AF
Comutare automată (doar în modul A+)
Selecţie punct de focalizare automată
Selectare automată: 651 de zone de focalizare automată disponibile la selectarea automată
Selectare manuală: focalizare automată într-un punct (dimensiunea cadrului AF poate fi modificată), 5915 poziţii AF disponibile pentru fotografii (4823 pentru filme)
Selectare manuală: extindere punct de focalizare automată la 4 puncte (sus, jos, stânga, dreapta)
Selectare manuală: extindere în jurul punctului de focalizare automată
Selectare manuală: focalizare automată pe zonă flexibilă 1-3 (toate punctele de focalizare automată sunt împărţite în minimum 9 până la maximum 567 zone de focalizare)
Selectare manuală: focalizare automată pe întreaga zonă (toată zona de focalizare cu maximum 651 de zone de focalizare)
Focalizare automată cu urmărire
Oameni (faţă/ochi/cap/corp), animale (câini, pisici şi păsări) sau vehicule (maşini de curse sau motociclete)
Blocare focalizare automată
Blocare la apăsarea butonului declanşatorului până la jumătatea cursei sau la apăsarea butonului AF ON în modul AF pentru un singur cadru. Utilizare set de butoane personalizate pentru oprire AF în modul AI Servo
Fascicul de asistare a focalizării automate
Emis de LED-ul integrat sau de (bliţul) Speedlite dedicat opţional
Focalizare manuală
Selectată pe obiectiv/aparatul foto8
Control expunere
Moduri de măsurare
Măsurare în timp real cu senzor de imagine pentru 384 de zone.
(1) Măsurare evaluativă (conectată la toate punctele de focalizare automată)
(2) Măsurare parţială (aprox. 6% din vizor la centru)
(3) Măsurare punctuală: măsurare în punct central (aprox. 3% din vizor la centru), măsurarea punctuală în funcţie de punctul de focalizare automată nu este prevăzută
(4) Măsurare medie central ponderată a expunerii
Măsurare interval de luminozitate
EV -2 – 20 (la 23 °C, ISO100, cu măsurare evaluativă)
Blocare expunere automată
Automată: blocarea expunerii automate are loc la realizarea focalizării (expunerea automată este blocată imediat ce subiecţii sunt focalizaţi folosind AF pentru un singur cadru, cu setarea [C.Fn 2: mod de măsurare cu blocare AE după focalizare].)
Manuală: cu butonul de blocare a expunerii automate în modurile P, Av, Fv, Tv şi M
Compensarea expunerii
+/-3 EV în trepte de 1/3 sau 1/2 (se poate combina cu AEB)
AEB
+/-3 EV în trepte de câte 1/3 sau 1/2
Fotografiere anti-pâlpâire
Da. Pâlpâire detectată la frecvenţa de 100 Hz sau 120 Hz.11
Sensibilitate ISO
Auto 100 - 32000 (în trepte de câte 1/3 sau creşteri în trepte complete)
ISO se poate extinde la H: 51.20012
Obturator
Tip
Obturator în plan focal controlat electronic şi funcţie de obturator electronic în senzor
Timp de expunere
Mecanic: 30-1/8000 s (trepte de 1/2 sau 1/3 de stop), Bulb, Electronic: 30-1/16000 (trepte de 1/2 sau 1/3 de stop până la 1/8000, apoi 1 stop până la 1/16000) (Interval total al timpului de expunere. Intervalul disponibil variază în funcţie de modul de captură)
Declanşare
Deblocare electromagnetică Soft touch
Nivel de alb
Tip
Nivel de alb automat cu senzorul de imagine
AWB (prioritate de ambianţă/prioritate de alb), Zi, Umbră, Înnorat, Lumină tungsten, Lumină albă fluorescentă, Bliţ, Personalizat, Setarea temperaturii de culoare
Setări
Compensarea nivelului de alb:
1. Albastru/galben+/-9
2. Magenta/verde +/-9
Nivel de alb personalizat
Da, se pot înregistra 5 setări
+/-3 niveluri în trepte de un singur nivel
Bracketing nivel de alb
3, 2, 5 sau 7 imagini bracketate per declanşare
Polarizare selectabilă albastru/galben sau magenta/verde
Vizor
Tip
EVF OLED color de 0,39 inchi
Număr de puncte
2,36 milioane de puncte (1024 x 768)
Acoperire (verticală/orizontală)
Aprox. 100 %
Mărire
Aprox. 1,15x13
Distanţă oculară
Aprox. 22 mm (la -1 m-1 de capătul ocularului)
Corecţie dioptrică
-4 până la +2 m-1 M (dioptru)
Performanţa afişajului
Economie de energie: 59,94 cps, Uniform: 119,98 cps10
Informaţii în vizor
Indicator ataşare accesoriu, blocare expunere automată, bracketing la expunere automată, zonă AF, metodă AF, operare AF, punct AF (AF într-un punct), informaţii privind punctele AF, fotografiere anti-pâlpâire, valoare diafragmă, raport de aspect, nivel de înregistrare audio (manual), indicatorul nivelului de înregistrare audio (manual), optimizor automat al iluminării, nivelul bateriei, funcţie Bluetooth, Canon Log, card pentru înregistrare/redare, filtre creative, temporizator Bulb, optimizor de obiectiv digital, zoom digital, mod de declanşare, nivelă electronică, obturator electronic, compensarea expunerii, indicatorul nivelului de expunere, simularea expunerii, blocare expunere cu bliţ, bracketing la expunere cu bliţ, bliţ oprit, bliţ pregătit, bracketing la focalizare, scară de distanţă focală, GPS, grilă, HDR PQ, fotografiere HDR, volum căşti, prioritatea tonurilor luminoase, sincronizare la viteză ridicată, histogramă (luminozitate/RGB), calitatea imaginii, stabilizator de imagine (mod IS), temporizator de interval, sensibilitate ISO, informaţii obiectiv, buton de mărire, rafală maximă, mod de măsurare, înregistrare video în curs, format de înregistrare video, durată disponibilă de înregistrare video, durată disponibilă de înregistrare video/timpul de înregistrare scurs, temporizator automat pentru filme, Servo AF pentru filme, reducerea zgomotului la cadre multiple, avertisment blocare funcţii multiple, fotografiere cu expunere multiplă, nr. de fotografii rămase pentru bracketing la focalizare, număr de fotografii disponibile/sec. până la declanşare cu temporizator automat, număr de expuneri multiple rămase, număr de fotografii cu temporizatorul automat, controlul supraîncălzirii, stil de imagine, buton de control rapid, mod de fotografiere, timp de expunere, decupare fotografie, subiect de detectat, declanşator tactil/creare dosar, scară de expunere verticală, asistenţă la vizualizare, nivel de alb, corecţia nivelului de alb, funcţie Wi-Fi, putere semnal Wi-Fi
Previzualizarea adâncimii câmpului
Da, prin buton personalizat
Monitor LCD
Tip
Monitor LCD TFT color de 7,5 cm (2,95”), cu aprox. 1,62 milioane de puncte
Acoperire
Aprox. 100 %
Unghi de vizualizare (orizontal/vertical)
Aprox. 170° vertical şi orizontal
Tratament
Anti-pete.
Ajustarea luminozităţii
Manuală: reglabilă la unul din cele şapte niveluri
Reglare tonuri de culoare: 4 setări
Operaţii de pe ecranul tactil
Metodă capacitivă cu funcţii de meniu, setări de control rapid, operaţii de redare şi afişaj mărit. Selectarea punctelor de focalizare automată pentru fotografii şi filme, declanşatorul tactil se poate utiliza şi la fotografiere.
Opţiuni de afişare
(1) Setările de bază ale aparatului foto
(2) Setări avansate ale aparatului foto
(3) Setările aparatului foto plus histogramă şi afişaj pe două niveluri
(4) Nu există informaţii
(5) Ecran de control rapid
(6) Afişaj oprit
Bliţ
Moduri
Bliţ automat E-TTL II, măsurare manuală
Sincronizare X
1/250 s obturator mecanic
1/320 s prima perdea electronică
Fotografia cu bliţ nu este disponibilă cu obturator electronic.
Compensarea expunerii cu bliţ
+/- 3EV în trepte de 1/3 cu bliţurile Speedlite seria EX
Bracketing la expunerea cu bliţ
Da, cu un bliţ extern compatibil (+/- 3 EV în trepte de 1/3 sau 1/2 cu bliţuri Speedlite din seria EX/EL)
Blocare expunere cu bliţ
Da
Sincronizare cu a doua perdea
Da, prin Speedlite
Patină/Terminal PC
Da/Nu
Compatibilitate cu bliţuri externe
E-TTL II cu bliţuri Speedlite seria EX/EL, compatibilitate cu bliţuri multiple wireless
Controlul bliţului extern
de pe ecranul cu meniul aparatului foto
Captură
Moduri
Fotografii: Scenă inteligentă automată, 13 moduri scenă speciale (inclusiv Panoramare/Fotografiere panoramică), filtre creative, expunere automată cu prioritate flexibilă, programare expunere automată, expunere automată cu prioritate de timp de expunere, expunere automată cu prioritate de diafragmă, manual, Bulb şi personalizat (x3)
Filme: filme cu Scenă inteligentă automată, filme HDR, filtre creative, expunere automată pentru filme, expunere automată cu prioritate de timp de expunere, expunere automată cu prioritate de diafragmă, manual şi personalizat (x3)
Stiluri de imagine
Automat, Standard, Portret, Peisaj, Detalii fine, Neutru, Fidel, Monocrom, Definit de utilizator (x3)
Spaţiu de culoare
sRGB şi Adobe RGB / Fixat la HDR PQ
Prioritatea tonurilor luminoase (3 setări)
Optimizor automat iluminare (4 setări)
Reducerea zgomotului la expunere prelungită (3 setări)
Reducerea zgomotului la sensibilităţi ISO ridicate (4 setări) (fotografii şi filme)
Claritate (+/- 4)
Corecţie optică obiectiv:
- Corecţia iluminării periferice, corecţia aberaţiilor cromatice, corecţia distorsiunilor (în timpul/după realizarea fotografiei, numai în timpul înregistrării video)
- Corecţia difracţiei, optimizor obiectiv digital (în timpul/după realizarea fotografiei)
Procesarea imaginilor
Redimensionare imagini JPEG / HEIF la M, S1, S2
Decupare: imaginile JPEG / HEIF pot fi decupate (rapoarte de aspect 3:2, 4:3, 16:9, 1:1)
Decuparea imaginilor
- Comutare între orientarea verticală şi orizontală a decupării
- Îndreptarea imaginii
- Cadrul de decupare poate fi mutat cu funcţiile de pe ecranul tactil
Procesarea imaginilor RAW
Procesare în cloud a imaginilor RAW
Expunere multiplă
HDR
Conversie din HEIF la Jpeg
Moduri de declanşare
Unică, Continuă la viteză mare+, Continuă la viteză mare, Continuă la viteză mică, Temporizator automat (2 s + la distanţă, 10 s + la distanţă, continuu)
Fotografiere continuă
Max. aprox. 15 CPS cu obturator mecanic/obturator electronic la prima perdea14, viteză menţinută pentru 224 de imagini JPEG sau 51 de imagini RAW15
Max. aprox. 30 CPS4 cu obturator electronic, viteză menţinută pentru 126 de imagini JPEG sau 42 de imagini RAW16
Temporizator de interval
Încorporat
Tip de fişier
Tip fotografie
RAW pe 14 biţi: RAW şi C-RAW (RAW original Canon, ediţia a 3-a)
JPEG pe 8 biţi: 2 opţiuni de compresie
HEIF pe 10 biţi: 2 opţiuni de compresie
Conform cu Exif 2.31 şi reglementările de configurare a sistemului de fişiere al camerei 2.0
Compatibil cu Digital Print Order Format [DPOF] versiunea 1.1
Înregistrare simultană RAW+JPEG
Da, este posibilă orice combinaţie RAW + JPEG sau RAW + HEIF
Format imagine
RAW/C-RAW:
Raport 3:2 6960 x 4640
JPEG/HEIF:
Raport 3:2 (L) 6960 x 4640, (M) 4800 x 3200, (S1) 3472 x 2320, (S2) 2400 x 1600
Raport 4:3 (L) 6160 x 4640, (M) 4256 x 3200, (S1) 3072 x 2320, (S2) 2112 x 1600
Raport 16:9 (L) 6960 x 3904, (M) 4800 x 2688, (S1) 3472 x 1952, (S2) 2400 x 1344
Raport 1:1 (L) 4640 x 4640, (M) 3200 x 3200, (S1) 2320 x 2320, (S2) 1600 x 1600
Directoare
Se pot crea, denumi şi selecta manual noi directoare
Tip film
Video MP4:
4K UHD, Full HD (16:9)
4K / Full HD: H.265 / HEVC, audio: AAC / PCM liniar
4K / Full HD: H.264 / MPEG-4 AVC, audio: AAC / PCM liniar
Format film
4K UHD Fin (16:9) 3840 x 2160 (29,97, 25, 23,98 cps) intercadru / intercadru light17
4K UHD (16:9) 3840 x 2160 (119,9, 100, 59,94, 50, 29,97, 25, 23,98 cps) intercadru / intercadru light
4K UHD decupat (16:9) 3840 x 2160 (59,94, 50 cps) intercadru / intercadru light
4K / Full HD cu redare accelerată (16:9) 3840 x 2160 / 1920 x 1080 (29,97, 25 cps) intracadru18
Full HD (16:9) 1920 x 1080 (119,9, 100, 59,94, 50, 29,97, 25, 23,98 cps) intercadru / intercadru light
Full HD (16:9) 1920 x 1080 HDR (29,97, 25 cps) intercadru
* Compresia audio este restricţionată la [AAC] în modurile Zonă de bază.
* Doar [AAC] este disponibil pentru compresia audio IPB (Light).
Eşantionare culori (înregistrare internă)
4K UHD / Full HD – YCbCr 4:2:0 pe 8 biţi sau YCbCr 4:2:2 pe 10 biţi (când HDR PQ sau CLOG3 este activat)
Canon Log
Da, Canon Log 3
Durată film
Durată max. de 6 ore (excluzând filmele cu rată mare de cadre). Fără limită de 4 GB pentru fişiere cu card formatat exFAT.19
Filmare la rată mare de cadre
Full HD 1920 x 1080 la 100 cps sau 119,9 cps
Înregistrat cu încetinitorul la 1/4 din viteză9
Captură de cadre
Este posibilă captura de cadre din filme 4K UHD, ca imagini statice JPEG de 8,3 megapixeli
(HEIF posibil numai când este selectat HDR PQ)20
Rată de biţi/Mbps
MOV: MP4 Canon Log: dezactivat, HDR PQ: dezactivat:
4K UHD / 4K UHD (Fin) (29,97p/25,00p/23,98p): IPB aprox. 120 Mbps
4K UHD / 4K UHD (Fin) (29,97p/25,00p/23,98p): IPB Light aprox. 60 Mbps
4K UHD / 4K UHD (decupare) (59,94p/50,00p): IPB aprox. 230 Mbps
4K UHD / 4K UHD (decupare) (59,94p/50,00p): IPB Light aprox. 120 Mbps
4K UHD cu redare accelerată (29,97p/25,00p): ALL-I aprox. 470 Mbps
Full HD (119,9p/100p): IPB aprox. 120 Mbps
Full HD (119,9p/100p): IPB Light aprox. 70 Mbps
Full HD (59,94p/50,00p): IPB aprox. 60 Mbps
Full HD (59,94p/50,00p): IPB light aprox. 35 Mbps
Full HD (29,97p/25,00p/23,98p): IPB aprox. 30 Mbps
Full HD (29,97p/25,00p/23,98p): IPB Light aprox. 12 Mbps
Full HD cu redare accelerată (29,97p/25,00p): ALL-I aprox. 90 Mbps
MOV: MP4 Canon Log: activat, sau HDR PQ: activat
4K UHD / 4K UHD (Fin) (29,97p/25,00p/23,98p): IPB aprox. 170 Mbps
4K UHD / 4K UHD (Fin) (29,97p/25,00p/23,98p): IPB Light aprox. 85 Mbps
4K UHD / 4K UHD (decupare) (59,94p/50,00p): IPB aprox. 340 Mbps
4K UHD / 4K UHD (decupare) (59,94p/50,00p): IPB Light aprox. 170 Mbps
4K UHD cu redare accelerată (29,97p/25,00p): ALL-I aprox. 470 Mbps
Full HD (119,9p/100p): IPB aprox. 180 Mbps
Full HD (119,9p/100p): IPB Light aprox. 100 Mbps
Full HD (59,94p/50,00p): IPB aprox. 90 Mbps
Full HD (59,94p/50,00p): IPB light aprox. 50 Mbps
Full HD (29,97p/25,00p/23,98p): IPB aprox. 45 Mbps
Full HD (29,97p/25,00p/23,98p): IPB Light aprox. 28 Mbps
Full HD cu redare accelerată (29,97p/25,00p): ALL-I aprox. 135 Mbps
Afişaj HDMI
Redare numai pe monitor extern (afişarea imaginilor şi a informaţiilor de fotografiere, imaginile/filmele sunt înregistrate pe card)
Redare pe ecranul aparatului foto şi pe monitor extern (înregistrarea pe aparatul foto nu este posibilă, utilizare cu dispozitiv de înregistrare extern, ecranul aparatului foto afişează imagini cu informaţii de fotografiere)
Ieşire HDMI
Automat:
- 4K (UHD) 59,94p/50,00p/29,97p/25,00p/23,98p,
- 1080 59,94p/59,94i, 50,00p/50,00i
- 480 59,94p
- 576 50p
1080p:
- 1080 59,94p/59,94i, 50,00p/50,00i
- 480 59,94p
- 576 50p
YCbCr 4:2:0 necomprimat, pe 8 biţi sau, când HDR PQ sau CLOG3 este activat, YCbCr 4:2:2 pe 10 biţi, este posibilă şi redarea sunetului prin HDMI
Focalizare
Focalizare automată Dual Pixel CMOS AF II cu detectarea ochilor/feţei şi focalizare automată cu urmărire (oameni, animale şi vehicule), Servo AF pentru filme, focalizare manuală
ISO
Auto: 100-12800, H: 25600
Manual: 100-12800, H: 16000-2560021
Alte funcţii
Funcţii personalizate
19 funcţii personalizate + personalizări ale butoanelor şi selectoarelor
Etichetă cu metadate
Informaţii despre drepturile de autor ale utilizatorului (pot fi setate în aparatul foto)
Formate de afişare
(1) Imagine unică
(2) Imagine unică cu informaţii (2 niveluri)
Informaţii de bază despre fotografiere (timpul de expunere, diafragmă, ISO şi calitatea imaginii)
Informaţii detaliate despre fotografiere (timpul de expunere, diafragmă, ISO, măsurare, calitatea imaginii şi dimensiunea fişierului), informaţii despre obiectiv, histograma luminozităţii şi RGB, nivel de alb, stil de imagine, spaţiu de culoare şi reducerea zgomotului, corecţia optică a obiectivului, informaţii GPS
(3) Index de 4 imagini
(4) Index de 9 imagini
(5) Index de 36 imagini
(6) Index de 100 imagini
(7) Salt afişaj (1, 10 sau (30) de imagini personalizate, pornire succesiune rapidă de fotografii, dată, director, filme, fotografii, imagini protejate, evaluare)
(8) Editare filme
(9) Procesare RAW
(10) Evaluare
Expunere de diapozitive
Selectarea imaginilor: toate imaginile, după dată, după director, filme, fotografii, imagini protejate sau după evaluare
Timp de redare: 1/2/3/5/10 sau 20 de secunde
Repetare: pornită/oprită
Histogramă
Luminozitate: Da
RGB: Da
Alertă de supraexpunere
Da
Ştergere imagini
O singură imagine, intervalul selectat, imaginile selectate, director, card
Protecţie la ştergere a imaginilor
Protecţie la ştergere pentru o singură imagine, toate imaginile dintr-un director sau toate imaginile de pe card (numai în timpul căutării de imagini)
Autodeclanşator
2 sau 10 s
Categorii de meniuri
(1) Meniul Fotografiere
(2) Meniul AF
(3) Meniul Redare
(4) Reţea
(5) Meniul Configurare
(6) Meniu Funcţii personalizate
(7) Meniul meu
Limbile meniului
29 de limbi
Engleză, germană, franceză, neerlandeză, daneză, portugheză, finlandeză, italiană, norvegiană, suedeză, spaniolă, greacă, rusă, poloneză, cehă, maghiară, vietnameză, hindi, română, ucraineană, turcă, arabă, thailandeză, chineză simplificată, chineză tradiţională, coreeană, malaieză, indoneziană şi japoneză
Actualizare firmware
Actualizarea poate fi realizată de utilizator (aparat foto, obiectiv, Speedlite extern, telecomandă BLE, adaptor de obiectiv, accesorii ataşate la patina multifuncţională)
Interfaţă
Calculator
Conector USB de tip C SuperSpeed Plus USB 3.2 Gen 2 folosit şi pentru comunicarea cu calculatorul / comunicarea cu smartphone-ul / alimentare USB.
Wi-Fi
LAN wireless (IEEE802.11b/g/n) (2,4 GHz), cu compatibilitate cu Bluetooth 4.2, funcţii acceptate – EOS Utility, smartphone, încărcare pe image.canon, imprimare wireless
Altele
Ieşire HDMI Micro (tip D, HDMI-CEC nu este acceptat)
Microfon extern (minimufă stereo de 3,5 mm)
Mufă pentru căşti (minimufă stereo de 3,5 mm)
Mufă de tip RS-60E3 (mufă pentru telecomandă)
Imprimare directă
Imprimante Canon
Imprimante foto compacte şi imprimante PIXMA de la Canon compatibile cu PictBridge prin LAN wireless
PictBridge
Da (prin LAN wireless)
PC
Windows 8.1 şi Windows 10 (modul tabletă nu este acceptat)
Macintosh
OS X v10.12, 10.13, 10.14, 10.15. OS 11
Software
Procesarea imaginilor
Digital Photo Professional 4.16.10 sau o versiune ulterioară
Aplicaţia mobilă Digital Photo Professional Express (doar pentru iOS)
Altele
EOS Utility 3 (incl. Remote Capture), Picture Style Editor, EOS Lens Registration Tool, aplicaţia Canon Camera Connect (iOS/Android)
Sursă de alimentare
Baterii
Baterie Li-ion reîncărcabilă LP-E6NH (inclusă), LP-E6N, LP-E624
Durată de viaţă a bateriei
Cu LCD aprox. 770 de fotografii (la 23 °C)25
Cu vizor aprox. 500 de fotografii (la 23 °C)25
Indicator baterie
6 niveluri + procentaj
Economie de energie
Reducere luminozitate ecran: 5 s / 10 s / 15 s / 20 s / 25 s / 30 s / Dezactivare
Ecran oprit: 5 s / 15 s / 30 s / 1 min. / 3 min. / 5 min. / 10 min. / 30 min. / Dezactivare
Oprire automată: 15 s / 30 s / 1 min. / 3 min. / 5 min. / 10 min. / 30 min. / Dezactivare
Vizor oprit: 1 min. / 3 min. / Dezactivare26
Surse de alimentare şi încărcătoare de baterii
Încărcător de baterii LC-E6E (inclus), adaptor c.a. AC-E6N şi kit de conectare c.c. DR-E6, adaptor de alimentare USB PD-E124
Accesorii
Transmiţător de fişiere wireless
Fără
Tocuri / Curele
O curea inclusă, curea de mână E2
Obiective
Toate obiectivele RF şi RF-S (obiective EF şi EF-S folosind adaptoare pentru obiectiv)
Adaptoare pentru obiectiv
Adaptor de montură EF-EOS R, adaptor de montură cu inel de control EF-EOS R, adaptor de montură pentru filtre cu montare în spatele obiectivului EF-EOS R
Bliţ
Canon Speedlite (EL-1*, EL-100, 90EX, 220EX, 270EX, 270EX II, 320EX, 380EX, 420EX, 430EX, 430EX II, 430EX III 470EX-AI, 550EX, 580EX*, 580EX II*, 600EX*, 600EX-RT*, 600EX-II-RT*, Macro-Ring-Lite MR-14EX, Macro Ring Lite MR-14EX II, Macro Twin Lite MT-24EX, Macro Twin Lite MT-26EX-RT, transmiţător Speedlite ST-E2, transmiţător Speedlite ST-E3-RT*, transmiţător Speedlite ST-E3-RT V2*, transmiţător Speedlite ST-E10, cablu pentru bliţ la distanţă OC-E3*)
*Trebuie utilizat adaptorul de patină multifuncţională AD-E1 pentru a menţine protecţia la factorii de mediu
Telecomandă/Comutator de la distanţă
Mufă de tip RS-60E3 (mufă de telecomandă), telecomandă cu temporizator TC-80N327, telecomandă wireless BR-E1, telecomandă cu infraroşu RC-6, smartphone (folosind aplicaţia Canon Camera Connect)
Altele
Capac pentru patină (inclus), adaptor pentru patina multifuncţională AD-E1, microfon stereo direcţional pentru patina multifuncţională DM-E1D, adaptor de patină multifuncţională pentru conectarea smartphone-urilor Android AD-P1, microfon stereo DM-E1 / DM-E100, receptor GPS GP-E228, mâner tip trepied HG-100TBR29, cablu de interfaţă IFC-100U, cablu de interfaţă IFC-400U, material de protecţie PC-E1 / E2
Caracteristici fizice
Materiale corp
Este fabricat în principal din aliaj de magneziu şi plastic industrial foarte rezistent
Mediu de utilizare
0 - 40 °C, umiditate de maxim 85 %
Dimensiuni (l x H x A)
Aprox. 132,0 x 90,4 x 91,7 mm
Greutate (doar corpul aparatului)
Aprox. 530 g (612 g cu card şi baterie, pe baza directivelor CIPA)
Direcţiile în jurul axei verticale/transversale pe baza standardului CIPA, 8,0 stopuri cu RF 24-105mm F4 L IS USM la o distanţă focală de 105 mm. În funcţie de momentul achiziţiei, firmware-ul obiectivului trebuie actualizat. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, consultaţi Informaţiile suplimentare pentru EOS R7 de pe site-ul web „cam.start.canon”.
În timpul realizării de fotografii, cu un obiectiv f/1,2, punct de focalizare automată central, AF un cadru, la 23 °C/73 °F, ISO100. Excluzând obiectivele RF cu strat pentru uniformizarea defocalizării
7 stopuri pe baza standardului CIPA cu RF-S 18-150mm F3.5-6.3 IS STM la o distanţă focală de 150 mm
Viteza de fotografiere continuă poate să fie mai redusă, în funcţie de subiect/condiţiile de fotografiere, configurarea aparatului foto sau obiectivele folosite etc. Pentru detalii, consultaţi Ghidul de utilizare avansat. Pentru informaţii despre obiectivele care acceptă viteza maximă de fotografiere continuă cu Servo AF, consultaţi Informaţiile suplimentare pentru EOS R7 de pe site-ul web „cam.start.canon”. În funcţie de natura subiectului sau de condiţiile de fotografiere, este posibil să apară distorsiuni ale imaginii la înregistrare.
Funcţionarea obiectivului RF 5.2 mm F 2.8 L DUAL FISHEYE nu este garantată. Cu excepţia obiectivelor EF-M. Funcţionarea obiectivului EF Cinema nu este garantată. Funcţionarea adaptorului de montură EF-EOS R 0,71X (comercializat separat) nu este garantată.
Se aplică atunci când cadrul subiectului este afişat în timpul urmăririi şi pe aparatul foto este montat un obiectiv compatibil, în timp ce focalizarea automată pe tot intervalul este activă sau subiectul este detectat cu succes în alt mod de focalizare automată pe zonă. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, consultaţi [Informaţii suplimentare] pentru EOS R7 pe site-ul „cam.start.canon”.
În timpul realizării de fotografii, cu un obiectiv f/1,2, punct de focalizare automată central, AF un cadru, la 23 °C/73 °F, ISO100. Excluzând obiectivele RF cu strat pentru uniformizarea defocalizării.
Aparatul foto dispune de un comutator MF, aşa că focalizarea manuală se poate selecta pe obiectiv/aparatul foto în funcţie de obiectivul ataşat. Când sunt ataşate obiective RF fără comutator al modului de focalizare, focalizarea manuală este selectată pe aparatul foto. Când sunt ataşate obiective RF/EF cu comutator al modului de focalizare, setarea de pe obiectiv are prioritate, aşa că setarea comutatorului modului de focalizare de pe aparat nu are niciun efect.
În modul Filmare la rată ridicată a cadrelor, sunetul nu este înregistrat
Rata maximă de cadre în timpul focalizării automate, la apăsarea pe jumătate a butonului declanşatorului sau la fotografierea continuă este de 59,94 cps. Reţineţi că rata de cadre a afişajului poate fi mai mică, în funcţie de obiectivul utilizat şi de condiţiile de fotografiere.
Disponibil doar pentru obturatorul mecanic. Viteza maximă de fotografiere continuă poate scădea. Fotografierea anti-pâlpâire la frecvenţă ridicată nu este acceptată.
Sensibilitatea ISO este limitată la ISO 200-32.000 când este setată opţiunea [Prioritate tonuri luminoase]. Nu se pot seta sensibilităţi ISO extinse în modul HDR sau pentru înregistrarea HDR (HDR PQ).
Cu afişaje 3:2, un obiectiv RF 50mm F1.2 L USM la infinit, -1 m-1
Viteza de fotografiere continuă poate să fie mai redusă, în funcţie de subiect/condiţiile de fotografiere, tipul/starea bateriei, configurarea aparatului foto sau obiectivele folosite etc. Pentru detalii, consultaţi Ghidul de utilizare avansat. Pentru informaţii despre obiectivele care acceptă viteza maximă de fotografiere continuă cu Servo AF, consultaţi Informaţiile suplimentare pentru EOS R7 de pe site-ul web „cam.start.canon”.
Conform standardelor de testare Canon cu un card UHS-II de 32 GB (în timpul focalizării automate pentru un singur cadru, ISO 100, stil de imagine standard). Numărul de imagini depinde de diversele setări şi de obiectivul utilizat. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, accesaţi „cam.start.canon”
Conform standardelor de testare Canon cu un card UHS-II de 32 GB (în timpul focalizării automate pentru un singur cadru, ISO 100, stil de imagine standard). Numărul de imagini depinde de diversele setări şi de obiectivul utilizat. Pentru detalii despre obiectivele acceptate, accesaţi „cam.start.canon”
Generat prin supraeşantionare din 7K.
Rata de cadre la redare; sunetul nu este înregistrat
Durată maximă disponibilă pentru înregistrare continuă: Normal: 6 ore. Filmare la rată mare de cadre (Full HD 120/100 cps): 90 min. Dacă temperatura internă a aparatului foto creşte prea mult, durata de înregistrare se poate reduce. 4K 30p HQ: aprox. 60 min. la o temperatură de pornire de +23 °C. 4K 60p cu decupare: aprox. 60 min. la o temperatură de pornire de +23 °C.
Formate de film care permit extragerea: 4K Fin / 4K / 4K cu decupare. Fotografiile extrase nu pot fi redimensionate sau decupate pe aparatul foto.
Intervalul implicit de setare cu Canon Log 3 este L şi ISO 800-12.800
Deşi aparatul foto este conceput pentru a fi rezistent la praf şi la umezeală, nu se poate garanta în totalitate că nu va pătrunde praf, murdărie, apă, sare etc. Pentru a asigura rezistenţa aparatului la praf şi la umezeală, închideţi bine piesele care se închid/deschid, cum ar fi capacul pentru mufe, capacul compartimentului bateriei şi capacul slotului pentru carduri. Ataşaţi, de asemenea, capacul patinei la patina de accesorii multifuncţională. Când folosiţi un accesoriu opţional echipat cu un adaptor rezistent la praf şi la umezeală, este necesar adaptorul pentru patina multifuncţională AD-E1.
Cardurile UHS-II de mare viteză nu sunt recomandate pentru înregistrarea video 4K şi fotografierea continuă la viteză mare
Cu LP-E6NH/LP-E6N este acceptată încărcarea prin USB. Cu LP-E6 sau baterii care nu sunt autentice, încărcarea prin USB nu este acceptată. Bateriile nu pot fi încărcate decât dacă nivelul lor rămas de încărcare este scăzut.
Pe baza standardului CIPA şi utilizând bateria furnizată cu aparatul foto, cu excepţia cazurilor indicate. În modul de economisire energie
Dacă aparatul foto rămâne inactiv până la scurgerea timpului specificat, luminozitatea ecranului este redusă şi sunt folosite rate de cadre video mai mici. [Oprire] şi [Ecran oprit] pot fi alocate butoanelor folosind personalizarea butoanelor.
Este necesar adaptorul de telecomandă RA-E3.
Busola digitală nu este acceptată. Nu se poate conecta folosind un cablu de interfaţă. Este necesar adaptorul pentru patina multifuncţională AD-E1.
Reţineţi, capacitatea totală a suportului pentru aparatul foto, obiectiv, microfon şi alte accesorii este de maximum 1 kg/35,3 oz. Când folosiţi un microfon extern, în funcţie de obiectivul utilizat, sunetul poate fi întrerupt de obiectiv şi poate să nu fie înregistrat corespunzător.
Dual Pixel CMOS AF II
Focalizare automată care recunoaşte şi urmăreşte persoane, animale şi vehicule
Fotografiere continuă de până la 15 cps
Plus rafale de 30 cps cu obturatorul electronic al aparatului foto4
Senzor de dimensiune APS-C cu rezoluţie de 32,5 megapixeli
Echilibrul ideal între rezoluţie, viteză şi performanţă în condiţii de lumină slabă
Sistemul de stabilizare integrat în aparatul foto şi cel de pe obiectiv colaborează pentru a oferi până la 7 stopuri3 de protecţie împotriva mişcării aparatului
Ecran tactil cu unghi variabil de 7,5 cm, cu 1,62 milioane de puncte
Priviţi-vă subiectul din altă perspectivă
Procesor DIGIC X
Control reactiv şi întârziere EVF minimă
Apple, Apple TV, Apple Watch, iPad, iPad Air, iPad Pro, iPhone şi Lightning sunt mărci comerciale ale Apple Inc., înregistrate în Statele Unite şi în alte ţări. tvOS este o marcă comercială a Apple Inc.
Echipată cu tehnologie Bluetooth® cu consum energetic redus. Marca verbală şi siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth SIG, Inc., iar orice utilizare a acestora de către Canon Europe Ltd. se face în baza unei licenţe. Celelalte mărci sau nume comerciale aparţin proprietarilor respectivi. Wi-Fi® este marcă comercială înregistrată a Wi-Fi Alliance. Marca verbală şi siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth SIG, Inc., iar orice utilizare a acestora de către Canon Inc. se face sub licenţă. Celelalte mărci sau nume comerciale aparţin proprietarilor respectivi.
Adobe este marcă comercială a Adobe Systems Incorporated. Microsoft şi Windows sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale Microsoft Corporation în Statele Unite şi/sau în alte ţări. App Store şi macOS sunt mărci comerciale ale Apple Inc., înregistrate în Statele Unite şi în alte ţări. Google Play şi Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. HDMI, sigla HDMI şi High-Definition Multimedia Interface sunt mărci comerciale sau mărci comerciale înregistrate ale HDMI Licensing LLC. USB Type-C™ şi USB-C™ sunt mărci comerciale ale USB Implementers Forum. Sigla Wi-Fi CERTIFIED şi marca Wi-Fi Protected Setup sunt mărci comerciale ale Wi-Fi Alliance. Marca verbală şi siglele Bluetooth® sunt mărci comerciale înregistrate deţinute de Bluetooth SIG, Inc., iar orice utilizare a acestora de către Canon Inc. se face sub licenţă. Celelalte mărci sau nume comerciale aparţin proprietarilor respectivi. Toate celelalte mărci comerciale sunt ale proprietarilor respectivi.
Conţinutul cutiei
Tot ce vă trebuie pentru a face următorii paşi în domeniul fotografiei şi filmării.
Corpul aparatului foto EOS R7
Capacul aparatului foto R-F-5
Curea pentru aparatul foto ER-R7
Capac pentru patină ER-SC2
Încărcător de baterii LC-E6E
Acumulator LP-E6NH
Capacul acumulatorului
Cablu c.a.
Kitul cu manualul de utilizare
Cris Professional Services
AUTHORIZED PRO PARTNER PHOTO & VIDEO
Program de lucru:
luni - vineri: 9:00 - 18:00
pauza: 13:30 - 14:30
Pentru aparatele, obiectivele si blitz-urile Canon, aflate in perioada de garantie, clientii pot trimite la service-ul Canon cu firma de
curierat "Fan Courier" ( http://www.fancourier.ro/sucursale.php) transportul (tur/retur) fiind suportat de Cris Proffesional Services.
Cu un simplu telefon la dispeceratul Fan Courier 021 9336, solicitati ridicarea coletului de la domiciliu sau birou.
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.